Reînviere

            Iţi mai amintesti uitata  privirea verde?
        Poate că da, în  toamnele târzii este inevitabilă, este toata a lui noiembrie, a nemilosului  si atat de drag noiembrie...
         Acum ma bântuie, parcă noiembrie ar curge prin venele mele,sau poate chiar curge. Mă doare,o durere caldă, o durere ce-mi îngheaţă inima şi-mi omoară  voinţa. Încerc să ma vindec,dar oare exista leac pentru  un  noiembrie uitat,un noiembrie secat de lacrimi şi de putere?
          Acel noiembrie îmi aparţine în totalitate, privirea aceea e toata a mea, e singurul meu mod de a mă sinucide, şi o deţin chiar dacă  asta înseamnă să reneg tot ceea ce sunt.Mă îmbolnăveşte chiar dacă e singura care mă face să zâmbesc soarelui, mă domină şi o domin.E straniu!
          Uneori vreau să o uit cu adevărat, să uit atâtea toamne târzii ,însă e  imposibil atât timp cât curge prin mine,cât timp EU SUNT TOATĂ O PICĂTURĂ  DE TOAMNĂ!
         Si vreau atât de mult,şi sper, însă  totu-i  în van!Mă simt captivă intr-un smaragd verde ce nu-mi dă  drumul.E atât de crud!
          Vreau să fiu eu...
        ,,Dar cine eşti tu?''
         O  simplă fată ce se bucura de priviri roşii,galbene, albastre,turcoaz, violet...Vreau să pot să aleg!    Vreau să învaţ să te  omor, dar să nu omor vreun noiembrie din mine!