Vara sau povestea greierului mort

                 Știi că  ai cam cântat destul?Ajunge! Ne-ai păcălit pe toți cu valsurile tale uitate în fundul de suflet al bunicii și cu  balurile date în fiecare seară sub fiecare geam, în fiecare gând.Am înțeles- tu ești inima verii.Dar știi tu oare ce puțintel mai e până vei pieri, atât de puțin încât nici nu mai trebuia să începi.Mai bine te nășteai mort și nu ne mai mințeai în fiecare seară cu poveștile despre rochii lungi și tineri șarmanți ,dar mai ale cu poveștile despre fericire.Au fost atât de înmiresmate și atât de  naturale încât aproape te-am crezut, ba unii pot să jure că au astfel de povești-oameni neghiobi!Eu știu însă tot adevărul real și  nerelativ; și acela este că TU EȘTI DE VINĂ!
                De exemplu, acum 7 zile mi-ai cântat la ureche basmul ăla vechi despre Ileana Cosânzeana și un  anume Făt-Frumos.Eu te-am crezut să știi,însă acum ,în serile astea lungi și indolente nu mai cred nimic, nu vreau să mai cred nimic tot ce știu e că minți cu nerușinare zănaticule ce ești!Oare de ce vara trecută mi-ai  fredonat același cântec, și eu, amețită ,am căzut în mrejele tale-oare de ce?Poate pentru că erai singura vietate cu suflet de vară ,însă azi m-am hotărât ---o să vin mișelește pe la spatele tău și o să-ți înfig pumnalul drept în inimă ca să nu mai păcălești pe nimeni!Cu siguranță asta o să fac,o să fac din vară doar un timp nu timpul basmelor cum e acum ,vara  va fi  un timp cu miros de fân ,nu de trandafiri roșii sau serenade ,va fi  orice numai tărâmul basmelor nu!
              E crud  să  mori cu fiecare vară care trece, deaceea te voi omorî și voi trăi fericită până la adânci bătrâneți  fără să îmi aduci tu aminte  că ăsta e un  basm.Adio!

Flori de cires

        A venit primavara!?!
        Primavara...suna  a  lume pierduta pe fundul unui sac cu amintiri.Si iata ca azi am gasit-o,e chiar ea! Dupa ca m-am obisnuit doua-trei zile ca da, toamna a fost omorata miseleste, cu un pumnal de flori de cires, am privit in suflet, si mirata, am observat ca noiembrie e in fiecare floare de cires din sufletul meu,saracul meu suflet...

         Sa va marturisesc ce am vazut pe gaura cheii sufletului meu...un gugustiuc ce striga asa tare incat aproape a spart ferestrele  innegrite ale sufletului(una chiar a spart-o, insa a avut grija doamna constiinta sa o aseze la loc) , un camp de un verde crud  pe care domneau  copacii,impodobiti cum altfel decat cu vise. Ceea ce m-a uimit a fost  ceata groasa ce incepea sa domine peisajul intr-atat incat  soarele s-a stins, ca o flacara fragila si totodata tradatoare.Miros de visuri  nou-nascute  plutea in aer, era un miros dulceag( asemanator cu ,,little white dress'') insa, vai, imediat a inceput vantul si mirosea doar a ploaie din luna lui marte.De atunci  o vad pe Lorelei de fiecare data cand inchid ochii...
    

FEREASTRA

             Afară e un soare puternic, sau poate e noapte...cine ştie?
Tot ceea ce sper e că afară e nimic, e doar toamnă,în rest nimic,doar atat am curaj să sper.Şi mi-e de-ajuns!
             Cred că eu pot să fiu eu doar atunci cand uit de tot,eu pot să fiu eu doar într-o lume în care nu cunosc pe nimeni, doar pe mine...Şi mi-e de-ajuns!
            Simt că privirile lor îmi devorează fără milă toată puterea(şi le place,le place mult),toată esenţa,mă prădează şi apoi visează la visuri voite de mine întotdeauna,murdăresc tot crezul şi apoi, cu un zambet nostalgic şoptesc:,,Nu mi-e de-ajuns!''

Răzvrătire

            ,, Știi tu oare ce înseamnă să fii altfel?,,
               Nu, știu doar că există oameni normali și oameni anormali.Eu  fac parte din a doua categorie( în cel mai rău mod posibil!).
              Faptul că ochii mei  iubesc,trăiesc,urăsc cu propria lor conștiință ,faptul că sufletul meu este blestemat să simta trăiri crude,să se omoare singur în mod conștiient, faptul că sunt obligată să trăiesc așa( pentru că e unicul mod în care am curaj   să trăiesc) mă aduc automat la stadiul de condamnabil sfarșit.
               E atat de  nedrept să-ți privești sufletul în fiecare dimineață și să-l  privești în toată goliciunea lui... Atât de nedrept!
               Uneori asta îți dă curaj, te iluzionează(o iluzie atât de reală...) însă asta nu ține mai mult ca  un  vânt tomnatic pierdut în miez de primăvară(atât de puțin!).Și apoi toată ziua îți este dominată de mustrări spuse conștient sau inconștient  fericirii  firave ce încearcă să-mi îmbete inima de toamnă.
               O manie ce se repetă încontinuu,la nesfârșit,până când cei patru pereți inexpresivi mă doboară, atunci impor moartea, implor orice alt destin decât al meu!
                ,,Sunt eu oare  altfel?,,

Reînviere

            Iţi mai amintesti uitata  privirea verde?
        Poate că da, în  toamnele târzii este inevitabilă, este toata a lui noiembrie, a nemilosului  si atat de drag noiembrie...
         Acum ma bântuie, parcă noiembrie ar curge prin venele mele,sau poate chiar curge. Mă doare,o durere caldă, o durere ce-mi îngheaţă inima şi-mi omoară  voinţa. Încerc să ma vindec,dar oare exista leac pentru  un  noiembrie uitat,un noiembrie secat de lacrimi şi de putere?
          Acel noiembrie îmi aparţine în totalitate, privirea aceea e toata a mea, e singurul meu mod de a mă sinucide, şi o deţin chiar dacă  asta înseamnă să reneg tot ceea ce sunt.Mă îmbolnăveşte chiar dacă e singura care mă face să zâmbesc soarelui, mă domină şi o domin.E straniu!
          Uneori vreau să o uit cu adevărat, să uit atâtea toamne târzii ,însă e  imposibil atât timp cât curge prin mine,cât timp EU SUNT TOATĂ O PICĂTURĂ  DE TOAMNĂ!
         Si vreau atât de mult,şi sper, însă  totu-i  în van!Mă simt captivă intr-un smaragd verde ce nu-mi dă  drumul.E atât de crud!
          Vreau să fiu eu...
        ,,Dar cine eşti tu?''
         O  simplă fată ce se bucura de priviri roşii,galbene, albastre,turcoaz, violet...Vreau să pot să aleg!    Vreau să învaţ să te  omor, dar să nu omor vreun noiembrie din mine!